Consultanță Securitate Cibernetică
În fiecare zi, suntem expuşi, atât acasă cât şi la locul de muncă, la ameninţări ce îşi au originea în spaţiul virtual. În majoritatea cazurilor nici măcar nu suntem conştienţi de acest lucru, sau dacă-l realizăm, nu reacţionăm la aceste ameninţări într-o manieră adecvată. În media apar zilnic articole referitoare la incidente de securitate şi la impactul pe care acestea îl au asupra noastră, ca indivizi sau organizaţii deopotrivă.
Aceste incidente relatate sunt de fapt doar vârful iceberg-ului, în realitate fiind cu mult mai expuşi decât credem noi că suntem având în vedere că, din nefericire, riscurile asociate mediului virtual sunt în continuă creştere.
Cu toate că mediul virtual, reprezentat de infrastructurile cibernetice, incluzând conţinutul informaţional procesat, stocat sau transmis, şi acţiunile derulate de utilizatori, este deja o parte integrantă a vieții personale și profesionale, securitatea sa este un element luat în calcul mult prea rar și poate insuficient. Acest aspect este potenţat de complexitatea noilor tehnologii, care implică noi riscuri ce pot afecta grav individul sau organizația, în condițiile în care există numeroase acţiuni ostile desfăşurate în spaţiul cibernetic de natură să afecteze funcţionarea sistemelor informatice precum şi datele vehiculate prin intermediul acestora.